Într-o seară, un tânăr s-a împiedicat de un bolovan şi s-a lovit destul de tare. Nervos, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace.
Ce căuta bolovanul acolo şi cum de nu l-a văzut la timp? Dacă mai trec şi alţii şi păţesc la fel? În acea clipă, s-a oprit şi, deşi se grăbea, s-a dus la bolovan şi l-a împins la marginea trotuarului.
Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că poate i-a ferit pe alţii.
Să ne gândim şi la ceilalţi înseamnă să ştim să trăim.
Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar necazurile lor trebuie să ne doară şi pe noi.
Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Poate ai trecut chiar tu prin locul din care tânărul a dat la o parte bolovanul! Fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.
„Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Vitamine Duhovniceşti
Ce căuta bolovanul acolo şi cum de nu l-a văzut la timp? Dacă mai trec şi alţii şi păţesc la fel? În acea clipă, s-a oprit şi, deşi se grăbea, s-a dus la bolovan şi l-a împins la marginea trotuarului.
Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că poate i-a ferit pe alţii.
Să ne gândim şi la ceilalţi înseamnă să ştim să trăim.
Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar necazurile lor trebuie să ne doară şi pe noi.
Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Poate ai trecut chiar tu prin locul din care tânărul a dat la o parte bolovanul! Fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.
„Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Vitamine Duhovniceşti
Un călugăr Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate pe cel de la care ar putea învăţa Calea Împărăţiei.
Într-o zi, făcându-şi ascultarea, monahul a întâlnit un sărman zdrenţăros, plin de bube. Părintele îl salută, după obicei:
– Ziua bună!
– Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!
– Să-ţi dea Domnul fericire, atunci, bătrâne!
– Nu ştiu să fi fost vreodată nefericit!
– Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti!
– Nu duc lipsă de nimic!
– Dar tu n-ai nicio nevoie? Noi avem neajunsuri aici. Vezi tu, iarna grea nu mai trece, resursele sunt pe terminate, găleţile astea îmi îndoaie spatele, ascultarea e grea, curăţ la porci zi de zi...
– Nu-mi doresc bunăstarea şi tocmai aceasta este bunăstarea mea. Nu-mi doresc fericirea şi tocmai aceasta este fericirea mea. Dacă sufăr de foame Îi mulţumesc lui Dumnezeu, dacă mi-e frig, Îi mulţumesc iar şi când toţi mă gonesc, Îi mulţumesc din nou, pentru că Voia Sa este totdeauna desăvârşită, bună şi dreaptă.
Iartă-ne, Doamne, nemulțumirea și ne miluiește!
Vitamine Duhovniceşti
Într-o zi, făcându-şi ascultarea, monahul a întâlnit un sărman zdrenţăros, plin de bube. Părintele îl salută, după obicei:
– Ziua bună!
– Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!
– Să-ţi dea Domnul fericire, atunci, bătrâne!
– Nu ştiu să fi fost vreodată nefericit!
– Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti!
– Nu duc lipsă de nimic!
– Dar tu n-ai nicio nevoie? Noi avem neajunsuri aici. Vezi tu, iarna grea nu mai trece, resursele sunt pe terminate, găleţile astea îmi îndoaie spatele, ascultarea e grea, curăţ la porci zi de zi...
– Nu-mi doresc bunăstarea şi tocmai aceasta este bunăstarea mea. Nu-mi doresc fericirea şi tocmai aceasta este fericirea mea. Dacă sufăr de foame Îi mulţumesc lui Dumnezeu, dacă mi-e frig, Îi mulţumesc iar şi când toţi mă gonesc, Îi mulţumesc din nou, pentru că Voia Sa este totdeauna desăvârşită, bună şi dreaptă.
Iartă-ne, Doamne, nemulțumirea și ne miluiește!
Vitamine Duhovniceşti
Odată i s-a adus Sfântului Macarie un ciorchine de strugure, lucru rar în pustie.
Acesta, care iubea mai mult să odihnească pe fratele, decât pe sine, l-a trimis unui pustnic, socotind că acela are mai multă nevoie de el.
Pustnicul, care, ca şi Macarie, se îngrijea mai curând de binele semenului, lăudând pe Domnul pentru atâta bunătate, duse ciorchinele altui frate, iar acela altuia.
Şi aşa strugurele înconjură mulţimea chiliilor risipite în pustie şi foarte depărtate una de alta, fără să fi gustat nimeni din el, până ce ajunse din nou la Macarie.
Mult s-a bucurat sfântul văzând atâta înfrânare şi iubire printre fraţi, şi folosindu-se de pilda lor îşi înteţi lucrarea nevoinţelor celor duhovniceşti.
Vitamine Duhovniceşti
Acesta, care iubea mai mult să odihnească pe fratele, decât pe sine, l-a trimis unui pustnic, socotind că acela are mai multă nevoie de el.
Pustnicul, care, ca şi Macarie, se îngrijea mai curând de binele semenului, lăudând pe Domnul pentru atâta bunătate, duse ciorchinele altui frate, iar acela altuia.
Şi aşa strugurele înconjură mulţimea chiliilor risipite în pustie şi foarte depărtate una de alta, fără să fi gustat nimeni din el, până ce ajunse din nou la Macarie.
Mult s-a bucurat sfântul văzând atâta înfrânare şi iubire printre fraţi, şi folosindu-se de pilda lor îşi înteţi lucrarea nevoinţelor celor duhovniceşti.
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Un monah cu viață sfântă și curată avea o îndeletnicire simpatică. Îl tot întreba pe Dumnezeu:
Doamne, acum la ce măsură am ajuns, cu cine mă asemăn?
Odată, Dumnezeu îi răspunse:
Acum ești ca femeia străzii din locul cutare.
Călugărul a mers acolo și găsind-o, a întrebat-o:
- Zi-mi, tu ce faci?
- Uite stau aici și tremur lângă pisoii ăștia... Îmi mai țin de cald.
- N-ai mai făcut și altceva în viața asta?
- Păcate multe... Nu știu să fi făcut ceva bun, părinte.
- Dumnezeu m-a trimis ca să-mi descoperi faptele tale bune, insistă monahul.
- Eu atâta știu: nu eram credincioasă, aveam un soț care iubea viața și trăiam bine. El a murit și eu m-am găsit străină în ditamai casa, averea nu mă împlinea și am dat totul. Acum plătesc plăcerile de mai înainte, poate s-o milostivi Dumnezeu de sufletul lui și de mine, păcătoasa...
Atunci bătrânul îi spuse:
- Toți mă numesc Avva, dar El mi-a descoperit că tu ești de o măsură cu mine...
Să fie oare vorba despre Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg?
@Ortodoxie ☦
Doamne, acum la ce măsură am ajuns, cu cine mă asemăn?
Odată, Dumnezeu îi răspunse:
Acum ești ca femeia străzii din locul cutare.
Călugărul a mers acolo și găsind-o, a întrebat-o:
- Zi-mi, tu ce faci?
- Uite stau aici și tremur lângă pisoii ăștia... Îmi mai țin de cald.
- N-ai mai făcut și altceva în viața asta?
- Păcate multe... Nu știu să fi făcut ceva bun, părinte.
- Dumnezeu m-a trimis ca să-mi descoperi faptele tale bune, insistă monahul.
- Eu atâta știu: nu eram credincioasă, aveam un soț care iubea viața și trăiam bine. El a murit și eu m-am găsit străină în ditamai casa, averea nu mă împlinea și am dat totul. Acum plătesc plăcerile de mai înainte, poate s-o milostivi Dumnezeu de sufletul lui și de mine, păcătoasa...
Atunci bătrânul îi spuse:
- Toți mă numesc Avva, dar El mi-a descoperit că tu ești de o măsură cu mine...
Să fie oare vorba despre Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg?
@Ortodoxie ☦
O turmă de porci sălbatici păştea în tundra îngheţată a Siberiei polare. Căutau licheni cruţaţi de ger.
Deodată s-a stârnit o grozavă furtună şi crivăţul sufla tot mai dezlănţuit. Temperatura scădea vertiginos.
Vântul îngheţat pătrundea prin firele aspre, ca nişte ţepi, cu care sunt acoperiţi porcii spinoşi. Cu o mişcare instinctivă, turma se strânse pentru a se feri de vânt.
Porcii se înghesuiau tot mai aproape, strâns lipiţi, trup lângă trup, pentru a scăpa de îngheţ şi a găsi un strop de căldură.
Dar cu cât se strângeau mai tare unul lângă altul, ţepii le intrau în carne. Durerea îi făcea să se depărteze unul de celălalt. Dar vârtejul de vânt şi zăpadă îi învăluiau iar, cu mantia sa îngheţată.
Şi iar se apropiau să se încălzească şi din nou se depărtau, ca să nu se mai înţepe unul pe altul… şi încet, încet au găsit distanţa potrivită.
Împreună suntem mai puternici. Trebuie însă respectată libertatea fiecărui suflet în parte. Calea de mijloc este cea mai bună soluție.
Vitamine Duhovniceşti
Deodată s-a stârnit o grozavă furtună şi crivăţul sufla tot mai dezlănţuit. Temperatura scădea vertiginos.
Vântul îngheţat pătrundea prin firele aspre, ca nişte ţepi, cu care sunt acoperiţi porcii spinoşi. Cu o mişcare instinctivă, turma se strânse pentru a se feri de vânt.
Porcii se înghesuiau tot mai aproape, strâns lipiţi, trup lângă trup, pentru a scăpa de îngheţ şi a găsi un strop de căldură.
Dar cu cât se strângeau mai tare unul lângă altul, ţepii le intrau în carne. Durerea îi făcea să se depărteze unul de celălalt. Dar vârtejul de vânt şi zăpadă îi învăluiau iar, cu mantia sa îngheţată.
Şi iar se apropiau să se încălzească şi din nou se depărtau, ca să nu se mai înţepe unul pe altul… şi încet, încet au găsit distanţa potrivită.
Împreună suntem mai puternici. Trebuie însă respectată libertatea fiecărui suflet în parte. Calea de mijloc este cea mai bună soluție.
Vitamine Duhovniceşti
– Părinte, zi-ne un cuvânt de folos!
– Tăiam lemnele şi am înţeles ceva remarcabil. De un an de zile, de când a fost retezat, trunchiul acesta a fost manevrat ici-colo, tăiat în bucăţi şi aruncat pe pământ, dar nu s-a resemnat. Din el iese un vlăstar verde. Am ridicat trunchiul, dar nu am îndrăznit să pun securea la rădăcina vlăstarului. Cum aş fi putut să-l distrug, când voia aşa de mult să trăiască?
Dacă noi nu putem să distrugem o bucată de lemn, văzându-i stăruinţa, cum să ne distrugă Dumnezeu pe noi, fiii Săi cei risipitori, când ne hotărâm să trăim viaţa cea întru Adevăr?
Să-L rugăm deci pe Preamilostivul să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, cei care n-avem nici măcar stăruinţa lemnului şi să ne întărească spre îndrăzneala cea sfântă acum şi întotdeauna!
Vitamine Duhovniceşti
– Tăiam lemnele şi am înţeles ceva remarcabil. De un an de zile, de când a fost retezat, trunchiul acesta a fost manevrat ici-colo, tăiat în bucăţi şi aruncat pe pământ, dar nu s-a resemnat. Din el iese un vlăstar verde. Am ridicat trunchiul, dar nu am îndrăznit să pun securea la rădăcina vlăstarului. Cum aş fi putut să-l distrug, când voia aşa de mult să trăiască?
Dacă noi nu putem să distrugem o bucată de lemn, văzându-i stăruinţa, cum să ne distrugă Dumnezeu pe noi, fiii Săi cei risipitori, când ne hotărâm să trăim viaţa cea întru Adevăr?
Să-L rugăm deci pe Preamilostivul să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, cei care n-avem nici măcar stăruinţa lemnului şi să ne întărească spre îndrăzneala cea sfântă acum şi întotdeauna!
Vitamine Duhovniceşti
Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi.
Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele.
Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo.
– Acel om este sortit morţii! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el, spuse primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat în spate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum.
Efortul imens însă l-a ajutat să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii nici nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese!
„Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15, 54).
Vitamine Duhovniceşti
Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele.
Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo.
– Acel om este sortit morţii! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el, spuse primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat în spate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum.
Efortul imens însă l-a ajutat să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii nici nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese!
„Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15, 54).
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. (Matei 7, 6)
Ce înseamnă expresia aceasta din Evanghelii, folosită deseori fără nici o justificare? În mod curent defineşte comiterea unui sacrilegiu.
Este, cu alte cuvinte, vorba de o deconspirare a unor taine care nu trebuie să ajungă la urechea celor mulţi.
Zvârlirea mărgăritarelor la porci exprimă un punct de vedere al elitei prin care înţelegem că anumite informaţii trebuie ferite de vulg, altfel spus, se cuvine păzite de vulgarizare.
În consecinţă, m-am întrebat de ce un adevăr cunoscut de un număr mare de oameni riscă prin aceasta să fie viciat. Oare nu poate avea loc o comunicare în sensul bun al cuvântului?
Dacă cei mulţi au acces la o taină, aceasta îşi pierde influenţa binefăcătoare? Oare rostul principal al unui învăţat sau chiar al unui iluminat nu este tocmai acesta, de-a dărui învăţătura sa mulţimilor?
Dacă pornim de la convingerea că tot universul este aşezat pe un mare secret, iar dezvelirea acestuia ar coincide chiar cu distrugerea universului, atunci de bună seamă ascunderea este tot ce poate fi mai necesar.
Dar, pe de altă parte, fără a ne împărtăşi din substanţa secretului nu am putea trăi. La Cina cea de Taină, cei de faţă s-au împărtăşit din marele secret.
De atunci, din acele clipe, când a fost întemeiată euharistia, am primit o taină uriaşă, pe care sacerdoţii noii religii au slujit-o neîntrerupt.
Se poate spune că în momentul în care Domnul ni s-a dăruit drept jertfă, El a fost chiar mărgăritarul nepreţuit zvârlit maselor. Din această cauză a fost nevoie ulterior de instituţia Bisericii.
Fără Biserică şi fără filtrul sacerdotal, sacrificiul christic ar fi rămas mereu pricină de scandal, iar Domnul ar fi apărut mereu oamenilor într-un mod stupefiant de dureros, răstignit pe cruce, suferind şi primind dezaprobări ţâşnite nu atât din piepturile unor hulitori, cât ale unor ignoranţi.
A arunca mărgăritare la porci înseamnă a scăpa din vedere aspectul învăluirii. Învăluite, mărgăritarele nu mai pot fi profanate, iar porcii, logic, nu mai profanează.
Greşeala Reformei tocmai în aceasta a constat. Luteranii, prin impulsul lor de-a reface un creştinism originar, s-au descotorosit de veştminte. Au creat o biserică nudă, uluitoare prin miza ei, dar mai puţin eficace în plan duhovnicesc, aceasta în pofida uneori a unor pastori remarcabili.
Primii colonişti americani erau şi ei însufleţiţi de acelaşi ideal al unui creştinism evanghelic. Efectele acestui tip de mentalitate s-au regăsit până în perioada prohibiţiei, când nu s-au înmulţit virtuoşii, ci au prosperat gangsterii.
Şi la noi, proportions gardez, Oastea Domnului, cu toate bunele intenţii, a fost un experiment mai mult sau mai puţin ratat. Nu contează faptul că a fost interzisă, ci că o adevărată reformare a omului se realizează prin har şi nu prin sermonări repetate, ca să transformi crâşmele în case de rugăciune.
Când Domnul a avertizat că nu trebuie să aruncăm mărgăritare la porci, avea în vedere tocmai un viitor critic. El a intuit cu mult înainte un mare pericol, deoarece fiinţa sa era în simultaneitate cu tot ce avea să se întâmple.
În ziua de azi întâlnim pe toate cărările bunuri nepreţuite. Niciodată ca acum adevăruri majore de ordin spiritual nu au fost mai dezvelite şi aflate astfel la cheremul maselor!
Pe de o parte ne bucurăm, pe de alta ne îngrozim. Pentru a nu pieri în falia dintre mărgăritare şi porci, avem datoria să cultivăm în continuare misterul.
Bizar, imboldul blagian, eu nu strivesc corola de minuni a lumii, este mai actual ca oricând. Cina cea de Taină poate fi o asemenea minune protejată dacă oamenii o înţeleg şi o interiorizează.
Dan Stanca. Text preluat de pe:
https://doarortodox.ro/2021/02/15/ce-semnifica-expresia-domnului-nu-aruncati-margaritarele-voastre-inaintea-porcilor/
@Ortodoxie ☦
Ce înseamnă expresia aceasta din Evanghelii, folosită deseori fără nici o justificare? În mod curent defineşte comiterea unui sacrilegiu.
Este, cu alte cuvinte, vorba de o deconspirare a unor taine care nu trebuie să ajungă la urechea celor mulţi.
Zvârlirea mărgăritarelor la porci exprimă un punct de vedere al elitei prin care înţelegem că anumite informaţii trebuie ferite de vulg, altfel spus, se cuvine păzite de vulgarizare.
În consecinţă, m-am întrebat de ce un adevăr cunoscut de un număr mare de oameni riscă prin aceasta să fie viciat. Oare nu poate avea loc o comunicare în sensul bun al cuvântului?
Dacă cei mulţi au acces la o taină, aceasta îşi pierde influenţa binefăcătoare? Oare rostul principal al unui învăţat sau chiar al unui iluminat nu este tocmai acesta, de-a dărui învăţătura sa mulţimilor?
Dacă pornim de la convingerea că tot universul este aşezat pe un mare secret, iar dezvelirea acestuia ar coincide chiar cu distrugerea universului, atunci de bună seamă ascunderea este tot ce poate fi mai necesar.
Dar, pe de altă parte, fără a ne împărtăşi din substanţa secretului nu am putea trăi. La Cina cea de Taină, cei de faţă s-au împărtăşit din marele secret.
De atunci, din acele clipe, când a fost întemeiată euharistia, am primit o taină uriaşă, pe care sacerdoţii noii religii au slujit-o neîntrerupt.
Se poate spune că în momentul în care Domnul ni s-a dăruit drept jertfă, El a fost chiar mărgăritarul nepreţuit zvârlit maselor. Din această cauză a fost nevoie ulterior de instituţia Bisericii.
Fără Biserică şi fără filtrul sacerdotal, sacrificiul christic ar fi rămas mereu pricină de scandal, iar Domnul ar fi apărut mereu oamenilor într-un mod stupefiant de dureros, răstignit pe cruce, suferind şi primind dezaprobări ţâşnite nu atât din piepturile unor hulitori, cât ale unor ignoranţi.
A arunca mărgăritare la porci înseamnă a scăpa din vedere aspectul învăluirii. Învăluite, mărgăritarele nu mai pot fi profanate, iar porcii, logic, nu mai profanează.
Greşeala Reformei tocmai în aceasta a constat. Luteranii, prin impulsul lor de-a reface un creştinism originar, s-au descotorosit de veştminte. Au creat o biserică nudă, uluitoare prin miza ei, dar mai puţin eficace în plan duhovnicesc, aceasta în pofida uneori a unor pastori remarcabili.
Primii colonişti americani erau şi ei însufleţiţi de acelaşi ideal al unui creştinism evanghelic. Efectele acestui tip de mentalitate s-au regăsit până în perioada prohibiţiei, când nu s-au înmulţit virtuoşii, ci au prosperat gangsterii.
Şi la noi, proportions gardez, Oastea Domnului, cu toate bunele intenţii, a fost un experiment mai mult sau mai puţin ratat. Nu contează faptul că a fost interzisă, ci că o adevărată reformare a omului se realizează prin har şi nu prin sermonări repetate, ca să transformi crâşmele în case de rugăciune.
Când Domnul a avertizat că nu trebuie să aruncăm mărgăritare la porci, avea în vedere tocmai un viitor critic. El a intuit cu mult înainte un mare pericol, deoarece fiinţa sa era în simultaneitate cu tot ce avea să se întâmple.
În ziua de azi întâlnim pe toate cărările bunuri nepreţuite. Niciodată ca acum adevăruri majore de ordin spiritual nu au fost mai dezvelite şi aflate astfel la cheremul maselor!
Pe de o parte ne bucurăm, pe de alta ne îngrozim. Pentru a nu pieri în falia dintre mărgăritare şi porci, avem datoria să cultivăm în continuare misterul.
Bizar, imboldul blagian, eu nu strivesc corola de minuni a lumii, este mai actual ca oricând. Cina cea de Taină poate fi o asemenea minune protejată dacă oamenii o înţeleg şi o interiorizează.
Dan Stanca. Text preluat de pe:
https://doarortodox.ro/2021/02/15/ce-semnifica-expresia-domnului-nu-aruncati-margaritarele-voastre-inaintea-porcilor/
@Ortodoxie ☦
doarortodox.ro
Ce semnifică expresia Domnului ”nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”
Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. (Matei, 7:6) Ce înseamnă expresia aceasta din Evanghelii, folosită deseori fără nici o justificare?…
– Părinte, nu mai am înțelegere în casă! Nu pot să-mi conving bărbatul să asculte...
– Ce i-ai spus?
– I-am reproşat, l-am certat. Şi de fiecare dată a făcut la fel.
Bătrânul a scos o grămadă de chei şi dându-i una, a rugat-o pe femeie să deschidă o uşă.
Nepotrivindu-se, aceasta i-a cerut altă cheie.
– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
Dar oricât s-a străduit femeia, uşa nu s-a deschis.
– Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi văd eu care se potriveşte.
Privind-o cu drag, duhovnicul i-a zis:
– Nu poţi deschide o uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca... Nu poţi deschide sufletul soţului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, vei putea deschide!
„Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi” (Sfântul Vasile cel Mare).
Să ne ajute bunul Dumnezeu învăţăm să alegem mereu cheia potrivită!
Vitamine Duhovniceşti
– Ce i-ai spus?
– I-am reproşat, l-am certat. Şi de fiecare dată a făcut la fel.
Bătrânul a scos o grămadă de chei şi dându-i una, a rugat-o pe femeie să deschidă o uşă.
Nepotrivindu-se, aceasta i-a cerut altă cheie.
– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
Dar oricât s-a străduit femeia, uşa nu s-a deschis.
– Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi văd eu care se potriveşte.
Privind-o cu drag, duhovnicul i-a zis:
– Nu poţi deschide o uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca... Nu poţi deschide sufletul soţului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, vei putea deschide!
„Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi” (Sfântul Vasile cel Mare).
Să ne ajute bunul Dumnezeu învăţăm să alegem mereu cheia potrivită!
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Cum se pot curăța păcatele moştenite din neam?
Noi nu moştenim păcatul ca vinovăţie, ci păcatul ca boală. Şi se poate vindeca aşa cum se vindecă orice boală: prin chemarea lui Dumnezeu în boala respectivă, prin lucrarea poruncilor, prin Sfânta împărtăşanie.
Prin conştientizarea acestei boli şi prin binecuvântare, prin asumare.
Primesc darul vieţii de la părinţi, cu tot ce conţine el. În acelaşi timp, am primit darul vieţii harice, darul vieţii dumnezeieşti, la naşterea din nou prin Botez.
În acelaşi timp, mă despart, psihologic, de poverile care mă leagă - asta înseamnă a te lepăda de mamă şi de tată.
A te despărţi psihologic de părinţi înseamnă a te despărţi de „aşa am făcut", „aşa am apucat noi", „n-avem încotro", „suntem blestemaţi"!
Mă despart chiar de tatăl meu, care iubea păcatul sau desfrâul [...] în sensul că nu vreau să fac ce-a făcut el, nu vreau să-i fiu credincioasă (este această fidelitate, continuăm „tradiţia"), [...] nu mă lepăd de el ca persoană, ci mă lepăd de stilul lui de viaţă, de păcatul lui, de boala lui.
Şi, în acelaşi timp, ne ajută foarte mult iertarea.
Monahia Siluana Vlad
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cum-pot-curata-pacatele-mostenite-neam-160003.html
@Ortodoxie ☦
Noi nu moştenim păcatul ca vinovăţie, ci păcatul ca boală. Şi se poate vindeca aşa cum se vindecă orice boală: prin chemarea lui Dumnezeu în boala respectivă, prin lucrarea poruncilor, prin Sfânta împărtăşanie.
Prin conştientizarea acestei boli şi prin binecuvântare, prin asumare.
Primesc darul vieţii de la părinţi, cu tot ce conţine el. În acelaşi timp, am primit darul vieţii harice, darul vieţii dumnezeieşti, la naşterea din nou prin Botez.
În acelaşi timp, mă despart, psihologic, de poverile care mă leagă - asta înseamnă a te lepăda de mamă şi de tată.
A te despărţi psihologic de părinţi înseamnă a te despărţi de „aşa am făcut", „aşa am apucat noi", „n-avem încotro", „suntem blestemaţi"!
Mă despart chiar de tatăl meu, care iubea păcatul sau desfrâul [...] în sensul că nu vreau să fac ce-a făcut el, nu vreau să-i fiu credincioasă (este această fidelitate, continuăm „tradiţia"), [...] nu mă lepăd de el ca persoană, ci mă lepăd de stilul lui de viaţă, de păcatul lui, de boala lui.
Şi, în acelaşi timp, ne ajută foarte mult iertarea.
Monahia Siluana Vlad
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cum-pot-curata-pacatele-mostenite-neam-160003.html
@Ortodoxie ☦
www.crestinortodox.ro
Cum se pot curata pacatele mostenite din neam?
Cum se pot curata păcatele moştenite din neam? Amprentele din perioada intrauterină, din copilărie şi faptele înfăptuite de părinţi? Cum vă spuneam, aici important e să vedem că păcatul este boală, este neputinţă. Noi nu moştenim păcatul ca vinovăţie, ci…
Un negustor bogat se întorcea acasă cu o însemnată sumă de bani.
Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Nervos, cârti împotriva lui Dumnezeu:
– La ce mai e bună şi ploaia asta?
Dar cum mergea aşa, se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit. Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce ieşi din impas, se opri lângă o biserică, se închină şi zise:
– Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. Îţi mulţumesc pentru ploaia aceasta!
De-atunci, negustorul acela nu a mai cârtit niciodată. Dar şi pentru bandit a fost o lecţie: şi-a dat seama că o mână nevăzută l-a salvat pe negustor şi de atunci nu şi-a mai pus nădejdea în arme, înţelegând că oricând pot să-l trădeze şi astfel să cadă în mâna autorităţilor, aşa că a încetat să mai facă rele.
Doamne, iartă-ne şi ne păzește!
Vitamine Duhovniceşti
Mergând cu căruţa pe drum, se porni o ploaie mare. Nervos, cârti împotriva lui Dumnezeu:
– La ce mai e bună şi ploaia asta?
Dar cum mergea aşa, se ivi în faţa căruţei un bandit, care întinse puşca spre el, voind să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit. Hoţul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa şi pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor şi luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce ieşi din impas, se opri lângă o biserică, se închină şi zise:
– Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce zic. Îţi mulţumesc pentru ploaia aceasta!
De-atunci, negustorul acela nu a mai cârtit niciodată. Dar şi pentru bandit a fost o lecţie: şi-a dat seama că o mână nevăzută l-a salvat pe negustor şi de atunci nu şi-a mai pus nădejdea în arme, înţelegând că oricând pot să-l trădeze şi astfel să cadă în mâna autorităţilor, aşa că a încetat să mai facă rele.
Doamne, iartă-ne şi ne păzește!
Vitamine Duhovniceşti
Un domnitor renumit pentru mintea sa luminată a aflat că într-o mănăstire retrasă trăieşte un monah bătrân, om de o rară înţelepciune.
Dorind să vadă cât de adevărată este această veste, se duse în acel sfânt lăcaş şi ceru să-l vadă pe călugăr.
Când acesta veni supus şi smerit, vrând să-l încerce într-o situaţie mai puţin obişnuită, domnitorul îi spuse:
– Părinte, pot să te întreb ceva?
– Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!
– Vezi, deja te-am întrebat.
– Iar eu deja ţi-am răspuns.
– Ce mi-ai răspuns?
– Dar tu ce m-ai întrebat?
„Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa” (Pildele lui Solomon 16, 22-23).
Dă-ne, Doamne, înţelepciunea să vorbim totdeauna doar când şi cum trebuie, ca să Te slăvim neîncetat pe Tine cu toată inima şi cu toată lucrarea noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Vitamine Duhovniceşti
Dorind să vadă cât de adevărată este această veste, se duse în acel sfânt lăcaş şi ceru să-l vadă pe călugăr.
Când acesta veni supus şi smerit, vrând să-l încerce într-o situaţie mai puţin obişnuită, domnitorul îi spuse:
– Părinte, pot să te întreb ceva?
– Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!
– Vezi, deja te-am întrebat.
– Iar eu deja ţi-am răspuns.
– Ce mi-ai răspuns?
– Dar tu ce m-ai întrebat?
„Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa” (Pildele lui Solomon 16, 22-23).
Dă-ne, Doamne, înţelepciunea să vorbim totdeauna doar când şi cum trebuie, ca să Te slăvim neîncetat pe Tine cu toată inima şi cu toată lucrarea noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Vitamine Duhovniceşti
Un bărbat şi soţia sa au venit la preot să-i ceară sfat. Femeia îşi mustra omul că e prea zgârcit, în timp ce el o acuza că este prea risipitoare.
Uitându-se la ei, părintele le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:
– Dacă mâna mea ar fi mereu aşa, mi-ar mai fi ea la fel de bună?
– Nu, părinte!
Preotul a strâns apoi puternic pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:
– Dar dacă ar fi mereu aşa, mi-ar fi de ajutor?
– Nu, bineînţeles, părinte.
– E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi cine are dreptate!
„Tot ce întrece dreapta măsură este vătămător: nici prea mult, nici prea puţin” – Avva Moise.
Vitamine Duhovniceşti
Uitându-se la ei, părintele le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:
– Dacă mâna mea ar fi mereu aşa, mi-ar mai fi ea la fel de bună?
– Nu, părinte!
Preotul a strâns apoi puternic pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:
– Dar dacă ar fi mereu aşa, mi-ar fi de ajutor?
– Nu, bineînţeles, părinte.
– E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi cine are dreptate!
„Tot ce întrece dreapta măsură este vătămător: nici prea mult, nici prea puţin” – Avva Moise.
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Când am terminat eu liceul, un profesor apropiat, întâlnindu-mă după bacalaureat, m-a întrebat ce vreau să fac.
Eu i-am spus că o să mă duc la Teologie.
Mi-a replicat: Ce, mă, ești nebun?
Pentru un om care nu crede, toate ale omului care crede sunt nebunii.
Părintele Teofil Părăian
@Ortodoxie ☦
Eu i-am spus că o să mă duc la Teologie.
Mi-a replicat: Ce, mă, ești nebun?
Pentru un om care nu crede, toate ale omului care crede sunt nebunii.
Părintele Teofil Părăian
@Ortodoxie ☦
– Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum să fiu iar liniştit, când ştiu că am greşit?
– Fiule, să nu ne pierdem niciodată speranţa. Dumnezeu ne iartă greşelile, dar să ne căim cu sinceritate. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors cu bucata de gheaţă, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început să se topească.
– Gheaţa devine iarăşi apă curată şi folositoare. La fel este şi sufletul când îngheaţă de păcate. Căldura rugăciunii şi harul Domnului topesc tot ce-i rău!
– Dar tot alunec în păcate, deşi mă străduiesc. Promit mereu că nu mai fac rele şi tot cad...
– Priveşte pomii de afară. Erau îngheţaţi de ger, dar primăvara soarele îi încălzeşte şi se trezesc la viaţă. Ai răbdare şi încredere în mila lui Dumnezeu şi să plângi din tot sufletul, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel şi lacrimile pocăinţei topesc gheaţa păcatelor noastre.
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune”
(Fericitul Augustin).
Vitamine Duhovniceşti
– Fiule, să nu ne pierdem niciodată speranţa. Dumnezeu ne iartă greşelile, dar să ne căim cu sinceritate. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors cu bucata de gheaţă, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început să se topească.
– Gheaţa devine iarăşi apă curată şi folositoare. La fel este şi sufletul când îngheaţă de păcate. Căldura rugăciunii şi harul Domnului topesc tot ce-i rău!
– Dar tot alunec în păcate, deşi mă străduiesc. Promit mereu că nu mai fac rele şi tot cad...
– Priveşte pomii de afară. Erau îngheţaţi de ger, dar primăvara soarele îi încălzeşte şi se trezesc la viaţă. Ai răbdare şi încredere în mila lui Dumnezeu şi să plângi din tot sufletul, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel şi lacrimile pocăinţei topesc gheaţa păcatelor noastre.
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune”
(Fericitul Augustin).
Vitamine Duhovniceşti
Un bandit, după o viață de nelegiuiri, a decis să se pocăiască: a încetat să mai facă păcate și se lupta să-și îndrepte comportamentul.
A mers, prin urmare, la un pustinc și i-a spus gândul său.
– Ia un butoi mare, fără fund, umple-l cu apă și când o să fie plin, să știi că Dumnezeu te-a iertat, zise părintele.
Omul merse și făcu precum îi spuse pustnicul. Dar pe cât turna, pe atât apa se scurgea mai mult, iar butoiul tot gol rămânea.
Așa de mare era mâhnirea lui, încât începu să plângă amarnic.
Atunci s-a petrecut o minune: butoiul s-a umplut de îndată iar omul a simțit în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile pocăinței putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Vitamine Duhovniceşti
A mers, prin urmare, la un pustinc și i-a spus gândul său.
– Ia un butoi mare, fără fund, umple-l cu apă și când o să fie plin, să știi că Dumnezeu te-a iertat, zise părintele.
Omul merse și făcu precum îi spuse pustnicul. Dar pe cât turna, pe atât apa se scurgea mai mult, iar butoiul tot gol rămânea.
Așa de mare era mâhnirea lui, încât începu să plângă amarnic.
Atunci s-a petrecut o minune: butoiul s-a umplut de îndată iar omul a simțit în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile pocăinței putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Vitamine Duhovniceşti
– Părinte, zi-mi, te rog, un cuvânt de mântuire.
– Dragă, ştii cum arată sufletul în lumina lui Hristos?
– Nu.
– Închide-te într-o cameră când afară-i soare, trage draperiile şi lasă numai o gaură mică prin care să pătrundă o rază de soare.
În cameră este curățenie lună, totul pare perfect curat. Dar iată, când pătrunde o rază de lumină, se vede un nor întreg de praf care plutește în aer.
Omului care nu se vede în lumina lui Hristos i se pare că-i curat și că-și face datoria de creștin, zicând: „n-am furat, n-am tâlhărit, n-am înșelat, n-am omorât pe nimeni”…
Dar în lumina lui Hristos viața noastră se vede cu totul altfel, încărcată de păcate.
Începem să lucrăm mântuirea abia atunci când lumina lui Hristos descoperă mulțimea păcatelor noastre.
În duhul lumii acesteia niciodată nu ne vom cerceta adâncul sufletului și întotdeauna grija vieții noastre condusă de filosofia modernității se va preocupa doar de distracție şi de modalităţile de a ne satisface dorințele şi poftele.
Vitamine Duhovniceşti
– Dragă, ştii cum arată sufletul în lumina lui Hristos?
– Nu.
– Închide-te într-o cameră când afară-i soare, trage draperiile şi lasă numai o gaură mică prin care să pătrundă o rază de soare.
În cameră este curățenie lună, totul pare perfect curat. Dar iată, când pătrunde o rază de lumină, se vede un nor întreg de praf care plutește în aer.
Omului care nu se vede în lumina lui Hristos i se pare că-i curat și că-și face datoria de creștin, zicând: „n-am furat, n-am tâlhărit, n-am înșelat, n-am omorât pe nimeni”…
Dar în lumina lui Hristos viața noastră se vede cu totul altfel, încărcată de păcate.
Începem să lucrăm mântuirea abia atunci când lumina lui Hristos descoperă mulțimea păcatelor noastre.
În duhul lumii acesteia niciodată nu ne vom cerceta adâncul sufletului și întotdeauna grija vieții noastre condusă de filosofia modernității se va preocupa doar de distracție şi de modalităţile de a ne satisface dorințele şi poftele.
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Gheorghe, un creștin zelos veni tare supărat de la Sfânta Liturghie. Ostenit nevoie mare, după tot efortul pe care l-a depus ca să nu explodeze acolo, omul nostru se așeză pe divan.
Adormind, simți o adiere neobișnuită și privind zări silueta luminoasă a unui părinte chiar în fața sa. Misteriosul bătrân scorojit de vreme i se adresă delicat:
"Ehei, Gheorghe, care-i baiul?"
Uimit, bărbatul răspunse:
"Dar tu cine ești?"
Părintele, cu un zâmbet cald, zise:
"Dar tu cine spui că ești?"
"Tu ai năvălit în casa mea, tu să te prezinți!", răspunse el tăios.
"Tu năvălești mereu în casa Lui, iar eu nu te tulbur. Sunt robul Domnului și Îl slujesc neîncetat de peste 200 de ani. Lumea nu mă știe, am trăit retras în vârf de munte și încă n-am fost descoperit... Ale mele oase zac în chilia săpată în stâncă de la marginea satului. M-am născut aici, omule, la fel ca tine, și am slujit în Sfânta Biserică jumătate de secol", arătă bătrânul.
"Ai fost preot?!", întrebă Gheorghe surprins.
"Fost-am și preot, și rob păcatului, dar Domnul nostru m-a eliberat de moartea cea veșnică și m-a adus la viață", replică el.
"Vai, părinte! Ce mă bucur că mă vizitezi!", răspunse omul nostru, vizibil impresionat.
"Astăzi lumea nu mai e ca altă dată, după cum vezi... Nici Biserica nu mai e bună, preoții sunt răi tare, creștinii - păcătoși, de restul nici nu mai zic. Mare necaz s-a abătut asupra noastră din cauza lor", continuă Gheorghe.
"Așa zici... Te frământă, așa?", îl întrebă părintele.
"Și încă cum! În Biserica mea n-ar avea ce să caute așa oameni, nici așa păcate, mă mir că îi mai rabdă Dumnezeu... Dacă aș fi eu Episcop, pe toți i-aș curăța! De fapt, Patriarh: ar trebui să fiu Patriarh, să pun episcopi vrednici! Mă bucur nespus că-mi sunt apreciate meritele, altfel nu te-ar fi trimis Dumnezeu la mine... dacă nu aș fi dus o viață așa de sfântă!", zise omul.
"Suflete, înălțându-te pe tine te cobori în întunericul cel mai de jos! Preamilostivul m-a trimis să te previn: o să mergi la judecată și cu măsura cu care ai măsurat altora, cu aia ți se va măsura și ție (Matei 7, 2)! Ia aminte și te căiește, să nu fi înghițit de-a pururea de gheena focului! În biserica ta n-ar avea ce să caute Preabunul Dumnezeu, pentru că n-ai iubire, nici smerenie. Biserica Sa însă e spital pentru păcătoși, corabie a mântuirii sufletelor rănite de păcate și nu sală de judecată! Pocăiește-te, dar, și cere tuturor iertare, până nu-i prea târziu!"
Acestea rostind, bătrânul dispăru ca și cum nu fusese deloc, iar Gheorghe al nostru căzu pe gânduri, vărsă apoi lacrimi amare și se îngrozi de greșelile făcute.
Din acea clipă și până la finalul vieții sale, al nostru Gheorghe n-a mai ridicat niciodată privirea din pământ și nu s-a mai plâns de nimic...
Cât despre păcătoșii care-l supărau, ei bine, s-au dus cu toții! Omul nostru n-a mai văzut nici un păcătos din ziua aceea, deși s-a uitat atent, ca de obicei.
De-atunci toți i se păreau nesperat de buni, Biserica i-a devenit rai pământesc, iar preoții s-au transformat în călăuze ale sfințeniei în ochii lui!
Recunoștința lui strălucea în oceanul aceasta de păcate invizibile și lumea se mira de bucuria și de statornicia sa în cele duhovnicești.
Zi și noapte, Gheorghe se ruga cu lacrimi fierbinți pentru mai marii Bisericii, episcopii și patriarhii erau neîncetat în inima sa și n-a mai cutezat vreodată să fie nemulțumit de neputințele altora.
Iaca, așa s-a sfințit omul nostru! Dar nu vine Domnul la toți în același mod: să luăm aminte deci, că n-om fi toți preveniți la fel!
Să ne folosim duhovnicește de pățania aceasta și să ne ferim ca să nu fim ca Gheorghe, că bai mare va fi peste noi de nu ne vom căi!
Așa să ne ajute Dumnezeu, nouă și la toată lumea, să dobândim sfințenia unei vieți trăite întru Hristos, iar nu căderea întru lauda de sine!
@Ortodoxie ☦
Adormind, simți o adiere neobișnuită și privind zări silueta luminoasă a unui părinte chiar în fața sa. Misteriosul bătrân scorojit de vreme i se adresă delicat:
"Ehei, Gheorghe, care-i baiul?"
Uimit, bărbatul răspunse:
"Dar tu cine ești?"
Părintele, cu un zâmbet cald, zise:
"Dar tu cine spui că ești?"
"Tu ai năvălit în casa mea, tu să te prezinți!", răspunse el tăios.
"Tu năvălești mereu în casa Lui, iar eu nu te tulbur. Sunt robul Domnului și Îl slujesc neîncetat de peste 200 de ani. Lumea nu mă știe, am trăit retras în vârf de munte și încă n-am fost descoperit... Ale mele oase zac în chilia săpată în stâncă de la marginea satului. M-am născut aici, omule, la fel ca tine, și am slujit în Sfânta Biserică jumătate de secol", arătă bătrânul.
"Ai fost preot?!", întrebă Gheorghe surprins.
"Fost-am și preot, și rob păcatului, dar Domnul nostru m-a eliberat de moartea cea veșnică și m-a adus la viață", replică el.
"Vai, părinte! Ce mă bucur că mă vizitezi!", răspunse omul nostru, vizibil impresionat.
"Astăzi lumea nu mai e ca altă dată, după cum vezi... Nici Biserica nu mai e bună, preoții sunt răi tare, creștinii - păcătoși, de restul nici nu mai zic. Mare necaz s-a abătut asupra noastră din cauza lor", continuă Gheorghe.
"Așa zici... Te frământă, așa?", îl întrebă părintele.
"Și încă cum! În Biserica mea n-ar avea ce să caute așa oameni, nici așa păcate, mă mir că îi mai rabdă Dumnezeu... Dacă aș fi eu Episcop, pe toți i-aș curăța! De fapt, Patriarh: ar trebui să fiu Patriarh, să pun episcopi vrednici! Mă bucur nespus că-mi sunt apreciate meritele, altfel nu te-ar fi trimis Dumnezeu la mine... dacă nu aș fi dus o viață așa de sfântă!", zise omul.
"Suflete, înălțându-te pe tine te cobori în întunericul cel mai de jos! Preamilostivul m-a trimis să te previn: o să mergi la judecată și cu măsura cu care ai măsurat altora, cu aia ți se va măsura și ție (Matei 7, 2)! Ia aminte și te căiește, să nu fi înghițit de-a pururea de gheena focului! În biserica ta n-ar avea ce să caute Preabunul Dumnezeu, pentru că n-ai iubire, nici smerenie. Biserica Sa însă e spital pentru păcătoși, corabie a mântuirii sufletelor rănite de păcate și nu sală de judecată! Pocăiește-te, dar, și cere tuturor iertare, până nu-i prea târziu!"
Acestea rostind, bătrânul dispăru ca și cum nu fusese deloc, iar Gheorghe al nostru căzu pe gânduri, vărsă apoi lacrimi amare și se îngrozi de greșelile făcute.
Din acea clipă și până la finalul vieții sale, al nostru Gheorghe n-a mai ridicat niciodată privirea din pământ și nu s-a mai plâns de nimic...
Cât despre păcătoșii care-l supărau, ei bine, s-au dus cu toții! Omul nostru n-a mai văzut nici un păcătos din ziua aceea, deși s-a uitat atent, ca de obicei.
De-atunci toți i se păreau nesperat de buni, Biserica i-a devenit rai pământesc, iar preoții s-au transformat în călăuze ale sfințeniei în ochii lui!
Recunoștința lui strălucea în oceanul aceasta de păcate invizibile și lumea se mira de bucuria și de statornicia sa în cele duhovnicești.
Zi și noapte, Gheorghe se ruga cu lacrimi fierbinți pentru mai marii Bisericii, episcopii și patriarhii erau neîncetat în inima sa și n-a mai cutezat vreodată să fie nemulțumit de neputințele altora.
Iaca, așa s-a sfințit omul nostru! Dar nu vine Domnul la toți în același mod: să luăm aminte deci, că n-om fi toți preveniți la fel!
Să ne folosim duhovnicește de pățania aceasta și să ne ferim ca să nu fim ca Gheorghe, că bai mare va fi peste noi de nu ne vom căi!
Așa să ne ajute Dumnezeu, nouă și la toată lumea, să dobândim sfințenia unei vieți trăite întru Hristos, iar nu căderea întru lauda de sine!
@Ortodoxie ☦
Un bogat voia să meargă la Ierusalim și a luat cu el, ca însoțitor, un sărac ce nu avea bani să ajungă acolo, dar dorea și el să ajungă pe urmele Mântuitorului.
Când se făcea seară, bogatul poposea la oameni avuți, iar săracul găzduia la cei nevoiași, bolnavi și necăjiți, pe care îi ajuta cum putea. De multe ori săracul întârzia și îl reținea din drum pe bogat, pentru a-i ajuta pe cei în suferințe.
Săracul pregătea o înmormântare, dar cel bogat nu l-a mai așteptat, ci a mers singur la Ierusalim ca să nu piardă sărbătoarea Învierii Domnului și să prindă un loc bun la slujba de Paști.
La Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, bogatul l-a văzut chiar lângă Arhiereu pe sărac și l-a mustrat pentru obrăznicia lui de a sta acolo. Săracul însă i-a spus că el nu a mai ajuns la Ierusalim, căci a întârziat ajutându-i pe cei nevoiași.
Atunci și-a dat bogatul seama că mai răsplătit a fost săracul pentru dragostea sa de oameni, decât el, care a participat fără folos la slujba Învierii Domnului.
Vitamine Duhovniceşti
Când se făcea seară, bogatul poposea la oameni avuți, iar săracul găzduia la cei nevoiași, bolnavi și necăjiți, pe care îi ajuta cum putea. De multe ori săracul întârzia și îl reținea din drum pe bogat, pentru a-i ajuta pe cei în suferințe.
Săracul pregătea o înmormântare, dar cel bogat nu l-a mai așteptat, ci a mers singur la Ierusalim ca să nu piardă sărbătoarea Învierii Domnului și să prindă un loc bun la slujba de Paști.
La Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, bogatul l-a văzut chiar lângă Arhiereu pe sărac și l-a mustrat pentru obrăznicia lui de a sta acolo. Săracul însă i-a spus că el nu a mai ajuns la Ierusalim, căci a întârziat ajutându-i pe cei nevoiași.
Atunci și-a dat bogatul seama că mai răsplătit a fost săracul pentru dragostea sa de oameni, decât el, care a participat fără folos la slujba Învierii Domnului.
Vitamine Duhovniceşti
Forwarded from Ortodoxie ☦
Bogatul pe care noi Îl urâm
Trecând odată avva Macarie cu frații prin Egipt, a auzit o fetiță zicându-i mamei sale:
Mamă, un bogat mă iubește, iar eu îl urăsc... și un sărac mă urăște, iar eu îl iubesc!
Avva Macarie a ascultat cu atenție și s-a mirat. Frații l-au întrebat:
Ce este vorba aceasta, părinte?
Apoi le-a explicat bătrânul:
Cu adevărat, Domnul nostru este bogat și ne iubește, iar noi nu voim să-L ascultăm, ba mai mult, Îl urâm și urâm poruncile Lui, păcătuind.
Vrăjmașul nostru, diavolul, este sărac și ne urăște, dar noi iubim necurăția lui, păcătuind și făcând astfel voia sa cea rea.
@Ortodoxie ☦
Trecând odată avva Macarie cu frații prin Egipt, a auzit o fetiță zicându-i mamei sale:
Mamă, un bogat mă iubește, iar eu îl urăsc... și un sărac mă urăște, iar eu îl iubesc!
Avva Macarie a ascultat cu atenție și s-a mirat. Frații l-au întrebat:
Ce este vorba aceasta, părinte?
Apoi le-a explicat bătrânul:
Cu adevărat, Domnul nostru este bogat și ne iubește, iar noi nu voim să-L ascultăm, ba mai mult, Îl urâm și urâm poruncile Lui, păcătuind.
Vrăjmașul nostru, diavolul, este sărac și ne urăște, dar noi iubim necurăția lui, păcătuind și făcând astfel voia sa cea rea.
@Ortodoxie ☦